Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în colaborare cu Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași, organizează în data de 23 mai 2024, la sediul RubikHub Piatra-Neamț, un atelier de lucru interactiv în sectorul Textile, intitulat Educație, antreprenoriat și inovație în domeniul textilelor inteligente și circulare.
Evenimentul se adresează managerilor și specialiștilor din sectorul de producție textile, respectiv, de colectare și reciclare a deșeurilor textile, interesați de oportunitățile de afaceri și provocările pe care le prezintă materialele funcționale inteligente și managementul deșeurilor textile.
Va fi prezentat și supus dezbaterii un modul educațional virtual pentru textile inteligente și antreprenoriat (materiale educaționale online gratuite, cu diferite niveluri de complexitate, și un ghid virtual pentru întreprinzătorii din domeniu), elaborat de echipa proiectului Erasmus+ HACKTEX.
Totodată, vor fi prezentate câteva soluții inovative pentru textile circulare (sisteme de producție zero-waste și noi instrumente de valorificare a deșeurilor textile) dezvoltate prin proiectul i3 REGIOGREENTEX, în lumina noilor reglementări naționale și europene de profil.
Cu acest prilej, participanții vor fi consultați cu privire la activitățile care vor fi derulate în regiune în perioada imediat următoare, în scopul identificării actorilor implicați în lanțul valoric pentru reducerea, colectarea și valorificarea deșeurilor textile.
Agenda detaliată a evenimentului poate fi consultată pe următorul link: Agenda-EDP-PNT-Tex_ADRNETUIASI_23-mai-24_DEF.pdf (adrnordest.ro).
Cei interesați se pot înscrie la eveniment până la data de 22 mai 2024, ora 11.00 și pot confirma prezența la adresa de email: silviu.manole@adrnordest.ro.