Consiliul Județean Botoșani a primit, joi, 11 mai 2023, la sediul Guvernului României, eticheta ELoGE, Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare acordată de Consiliul Europei celor mai bune administrații locale. Premiile pentru cele mai performante administrații publice locale din țară au fost înmânate, în cadrul primei ediții a Galei ELoGE România, de către Daniel Popescu, șeful Direcției de Guvernare Democratică din cadrul Consiliului Europei, și Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului.
În urma primei ediții ELoGE România, doar patru consilii județene au primit această recunoaștere internațională pentru atingerea unui nivel ridicat de bună guvernare, în conformitate cu standardele de referință ale Consiliului Europei. „Suntem onorați să fim certificați și recunoscuți la nivel internațional pentru calitatea procesului de guvernare locală. Acordarea Etichetei ELoGE arată că administrația pe care o exercităm la nivelul județului Botoșani este una performantă, una orientată spre nevoile cetățeanului, în slujba căruia ne-am pus încă de la începutul mandatului. În 2020, când am preluat conducerea Consiliului Județean Botoșani, împreună cu echipa pe care am conturat-o și cu specialiștii din instituție, ne-am propus să demonstrăm că se poate face performanță și în administrația publică locală. Am definit proiectele prioritare, am stabilit strategii clare pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am asumat, iar rezultatele obținute la jumătatea mandatului arată că am reușit. În doar doi ani, Consiliul Județean a investit în Botoșani 100 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro au fost atrași din fonduri europene. Am deschis administrația către cetățean, către nevoile sale, iar această etichetă europeană este o confirmare a muncii noastre în echipă, a faptului că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Doina Federovici președintele Consiliului Județean Botoșani.
Premiul este acordat de Consiliul Europei în baza unei analize stricte făcută printr-un mecanism european și internațional de evaluare cu privire la calitatea guvernării locale. El reprezintă o modalitate de certificare, de apreciere și de recunoaștere a autorităților publice locale a căror activitate se desfășoară la standarde internaționale. „Suntem conștienți că este loc de mai bine și că această etichetă ELoGE ne obligă să fim și mai buni, să progresăm. Suntem bucuroși că am devenit un exemplu de bune practici și ne-am angajat că vom împărtăși din experiența noastră și celorlalte autorități locale care doresc să implementeze standardele de bună guvernare ale Consiliului Europei. Mulțumesc echipei de la Consiliul Județean Botoșani pentru profesionalismul de care a dat dovadă! Vom continua să creștem gradul de bună guvernare, să oferim servicii publice de calitate și să implementăm proiecte durabile pentru botoșăneni”, a mai spus Doina Federovici.
Consiliul Europei implementează Eticheta ELoGE de 15 ani, în 20 de state membre. 2023 este primul an în care s-a acordat această distincție de bună guvernare și autorităților locale din România.