Consiliul Judetean Botosani
Image default
COMUNICATE DE PRESĂ

Noi pași pentru autostradă în Botoșani

Procesul de modernizare a infrastructurii rutiere a județului Botoșani continuă.

În urma demersului inițiat de președintele Consiliului Județean Botoșani, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a admis că noul Drum Expres, care va uni Botoșaniul de Suceava și care va avea 26 de kilometri, ar putea fi transformat într-un sector de autostradă dacă această lucru va reieși din studiile necesare demarării investiției. „În mandatul trecut, alături de colegii mei social-democrați, am militat și am reușit să includem în cadrul Master Planului General de Transport al României realizarea drumului expres dintre Botoșani și Suceava, motivată de faptul că actualul drum național DN29 urmează ca anul viitor să fie sufocat de trafic. Invit toți factorii politici și administrativi din cele două județe, Botoșani și Suceava, să facem front comun și, așa cum sectorul de Drum Expres Pașcani – Suceava a fost transformat într-un sector din Autostrada Moldovei (A7), tot așa și sectorul Botoșani – Suceava să devină o extensie a acestui drum de mare viteză”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Construirea unui sector de autostradă între Botoșani și Suceava ar aduce zonei mai multe avantaje economico-sociale, precum:

– Accesul direct pe Autostrada A7, care ar asigura ulterior deschidere și către Autostrada „Unirii” (A8), incluzând astfel și județul Botoșani într-o rețea modernă de transport care să fie garanția dezvoltării economice a zonei și a recuperării decalajelor istorice;

– O legătură rapidă către Aeroportul Salcea și între cele două reședințe de județ;

– Traficul va beneficia de condiții superioare de circulație, care se vor concretiza într-o serie de avantaje economice (reducerea cheltuielilor de exploatare a vehiculelor, grad sporit de siguranță, o reducere a pierderilor din accidente și a poluării mediului la traversarea localităților pe traseele existente).

Acest sector de autostradă ar deservi direct județele Botoșani și Suceava, care împreună reprezintă peste 5% din populația și teritoriul României, dar și principalul bazin de forță de muncă al țării, iar indirect toată economia națională. De asemenea, ar contribui la dezvoltarea turistică a județului Botoșani, facilitând accesul la un tărâm binecuvântat de Dumnezeu, unde s-au născut cele mai mari personalități ale României, dar și sfinți din calendarul creștin-ortodox.

Tot în contextul modernizării infrastructurii rutiere din județul Botoșani, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, în aceste zile se execută foraje pe sectorul 7 de pe traseul Pașcani – Suceava, în apropierea localității Tudora. Acestea sunt necesare pentru realizarea documentației tehnice necesare proiectării și construirii drumului de mare viteză.

Pe 27 august 2021, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a semnat certificatul de urbanism pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de Execuție pentru Autostrada Pașcani – Suceava”, parte a Autostrăzii A7, care va uni Nordul Moldovei de București. Acest sector de autostradă va tranzita județul Botoșani, în comuna Tudora, pe o porțiune de 6,5 kilometri, și va fi prevăzut cu un nod rutier de legătură cu Drumul Județean DJ 208C, Botoșani – Vorona – Joldești – Liteni. Distanța de parcurs pe drumurile județene de la autostradă până în municipiul Botoșani va fi de 27 de kilometri.

Loading

Articole asemanatoare