Consiliul Judetean Botosani
Image default
COMUNICATE DE PRESĂ

Ziua Mondială a Poeziei la Memorialul Ipotești

Cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei, Memorialul Ipotești – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu” organizează, pe 21 martie, mai multe activități.

La ora 10.00, în Parcul „Mihai Eminescu” din Botoșani, va fi deschisă expoziția stradală Poeți botoșăneni dincolo de Styx. Galeria conține panouri cu poeți născuți în Botoșani, poeți care au activat o perioadă în Botoșani și laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERAOMNIA, deveniți cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani.

O altă expoziție, intitulată Poeți contemporani cu Eminescu, va fi vernisată, la ora 11.00, în Sala Portaluri a Memorialul Ipotești. În expoziție sunt prezentați 62 de poeți – de la Gheorghe Asachi (1788-1869) la Iulia Hasdeu (1869-1888) – din Moldova, Muntenia și Transilvania, care făceau parte, în anii ′60-′80 ai secolului al XIX-lea, din ceea ce am putea numi procesul poetic românesc: „bătrânii” care mai erau în viață atunci când Eminescu debuta, colegi de la Junimea sau congeneri din alte spații, pe care poetul poate că nu i-a cunoscut, dar fără de care panorama poeziei românești din acea perioadă nu ar fi completă, „tineri” care au debutat până în 1889.

Dată fiind situația epidemiologică în care ne aflăm și necesitatea luării măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, alte activități se vor desfășura on-line și vor putea fi urmărite live pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești.

Pe parcursul zilei, se vor realiza postări cu genericul Vizitatorii Memorialului Ipotești citesc din Eminescu.

La ora 12.00, va avea loc dialogul Colecții muzeale de poezie: Mihai Ursachi, la care vor participa: Maria Șleahtițchi (Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, Chișinău) și Mircea A. Diaconu (Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”).

De Ziua Mondială a Poeziei, Memorialul Ipotești organizează și ediția din martie a întâlnirilor Poeți în dialog, care va începe la ora 14.00 și-i va avea ca invitați pe poeții Liviu Ioan Stoiciu și Adrian Alui Gheorghe, alături de poeţi din Botoşani.

Activitățile Memorialului Ipotești pot fi urmărite pe: http://www.eminescuipotesti.ro/ și https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709.

Loading

Articole asemanatoare